~ n i g h t f r o s t ~

vineri, 8 februarie 2008, 21:06:47

Alvaro

"...Un drac împieliţat acest Alvaro... Acum se numeşte Alvaro de Silva... Locuieşte la New York... Aproape întreaga viaţă şi-a petrcut-o în jungla new-yorkeza... Mi-l amintesc mîncînd portocale la ore de-a dreptul ofensatoare, aprinzîndu-şi ţigara, punînd întrebări jignitoare la aproape jumătate din locuitorii globului... A fost dintotdeauna un maestru al dezordinei, cu o inteligenţă sclipitoare şi un spirit iscoditor care, după cum se pare, nu duce nicăieri altundeva în afară de New York. Era în anul 1925... Printre violetele care-i cădeau din mînă în goană după cîte o necunoscută căreia voia să i le ofere şi pe care voia s-o arunce imediat în patul lui fără să ştie nici măcar cum o cheamă şi nici cine este, şi interminabilele lui lecturi din Joyce, mie şi multor altora ne-a revelat păreri nebănuite, principii de mare citadin ce în mijlocul oraşului trăieşte în peştera sa din care iese pentru a adulmeca muzică, pictură, cărţi, dans... Întotdeauna mîncînd portocale sau cojind mere, dietetician insuportabil, uimitor de băgăcios în toate, în el vedeam tipul antiprovincialului din visurile noastre, pe care fiecare din noi, provincialii, doriserăm să-l întruchipăm, fără etichete lipite de valize, circulînd în el însuşi într-un amalgam de ţări, de concerte, de cafenele în zori de zi, de universităţi cu acoperişurile pline de zăpadă... A reuşit să-mi facă viaţa imposibilă... În orice ungher unde ajung duc de obicei o viaţă de plantă, mă fixez într-un loc şi încerc să-mi înfig rădăcinile pentru a putea gîndi, pentru a putea exista... Fascinat de filmele în care am fi putut juca impreună, Alvaro colinda studiourile de film purtîndu-mă şi pe mine după el, amîndoi îmbrăcaţi în costume musulmane, pentru ca să putem pătrunde mai uşor... De pe vremea cînd ne duceam la studiourile Dum Dum pentru a încerca să ne angajăm, circulă portrere de-ale mele in costum bengalez. (Aflîndu-mă odată la Calcutta, într-o tutungerie, pentru că nu scoteam nici o vorbă am fost luat drept descendent al lui Tagore)... De la YMCA a trebuit să ne luăm tălpăşiţa deoarece nu plătiserăm chiria... Şi infirmierele care ne iubeau... Alvaro s-a băgat în nişte afaceri fabuloase... Intenţiona să vîndă ceai de Assam, stofe de caşmir, ceasuri, comori antice... Curînd însă se alegea praful de tot... Lăsa mostrele de caşmir sau săculeţele de ceai pe unde apuca. Pe mese, pe paturi... Punea mîna pe valiză şi iată-l din nou în altă parte... La München... la New York...
Dintre scriitorii cei mai prolifici pe care i-am cunoscut în viaţa mea, dintre cei care scriu fără răgaz şi fără cusur, el este cel mai mare... Nu publică aproape niciodată... Nu înţeleg de ce... Dis-de-dimineaţă, stînd încă în pat, cu ochelarii cocoţaţi pe cocoaşa nasului, dă-i şi dă-i la maşina de scris, consumînd topuri întregi de hîrtie, hîrtie de tot felul... Cu tot spiritul lui mobil şi critic, cu toate portocalele lui, ciclicele lui peregrinări, peştera lui din New York, violetele lui, neclarităţile lui care par atît de limpezi, limpezimea lui atît de neclară, nu reuşeşte totuşi să scrie opera atît de mult aşteptată... Poate pentru că nu are chef... Sau poate pentru că nu reuşeşte s-o scrie... Pentru că este atît de ocupat... sau prea neocupat... oricum, ştie tot, ia seama la tot ce se întîmplă pe toate continentele, cu ochii lui albaştrii cutezători, cu această fină abilitate cu care lasă totuşi să i se scurgă printre degete nisipul timpului..." (Pablo Neruda despre Alvaro Vidal)

De ce am scris atît de mult despre un străin, despre care am aflat dintr-o carte? Nu ştiu exact, dar mi se pare superb să trăieşti atît de intens, să laşi o memorie atît de vie, "cu această fină abilitate cu care lasă totuşi să i se scurgă printre degete nisipul timpului..."